Selectează o Pagină

Mi-e rușine de păcatele mele. Este... normal?

Când mă gândesc la ce am greșit mă copleșește rușinea. Oare ar trebui să îmi înfrâng această rușine?

Rușinea este doar în mintea ta. Eliberează-te de ea! Încetează să te mai gândești la reguli, să mai fii atât de sensibil în relație cu ceilalți și vei descoperi libertatea de a fi fără inhibiții, fără rușine.

cel cu codiță

Rușinea este o reacție naturală când greșim în raport cu Dumnezeu sau cu semenii. Este semnul că am depășit o limită. Știind aceasta, la fel de natural este să căutăm repararea greșelii.

cel cu aripi

Ai auzit vreodată de maladia numită analgezie congenitală? Poate că nu. Este o boală foarte rară, caracterizată de incapacitatea de a simți durerea sub orice formă, în întreg corpul. Poate un prim impuls ne spune: „Ce extraordinar trebuie să fie să nu simți durerea! Poți face ce vrei!” Dar, dacă stăm să reflectăm puțin, vom înțelege că, în realitate, este ceva cumplit. Mărturiile celor care suferă de așa ceva atestă un lucru aparent paradoxal: cât de necesară este durerea pentru o viață normală.

De ce? Pentru că durerea ne informează despre probleme: știm că ne-am tăiat, că ne-am fracturat osul, că dintele este cariat, că avem pietre la rinichi ș.a.m.d. Cei care suferă de maladia amintită trebuie să caute alte moduri pentru a detecta problemele. Trăiesc într-un permanent pericol de a se răni și a nu ști aceasta. Dacă noi sesizăm aproape instant că ne ardem la contactul cu o plită fierbinte, un bolnav de analgezie congenitală își va da seama abia când va simți mirosul de carne arsă. Groaznic! A ști că te-ai rănit în trup este, deci, vital.

Dar dacă ți-ai rănit sufletul prin păcat: cum știi? Care este semnalul care te anunță? Rușinea. Ce ar însemna să nu îți fie rușine de păcate, de relele comise? Că le-ai putea repeta oricând, ori de câte ori, fără să conștientizezi cât rău faci sufletului tău. Rușinea este, deci, un excelent mecanism de protecție pentru suflet, de aceea trebuie prețuită, nu desconsiderată. Este foarte normal și de dorit să simțim rușine pentru păcatele comise.

Pe de altă parte, da, societatea ne-ar vrea lipsiți de rușine. Exemplul cel mai clar îl vedem legat de sexualitatea umană: ceea ce creștinii ar numi rușinos, pentru mentalitatea de astăzi reprezintă depășirea unor inhibiții. Consecințele se văd și nu sunt bune: de la vestimentație, care dezvelește tot mai mult din corp, la frâul liber dat relațiilor cândva numite intime: de la vârste tot mai mici, în afara căsătoriei, între persoane de același sex ș.a.m.d. Anestezierea rușinii nu ne face mai liberi, ci ne rănește mai profund… dându-ne, în același timp, impresia că suntem ok. Adică o analgezie la nivel spiritual.

Rușinea pentru păcate este, deci, bună. De fapt, Papa Francisc vorbea într-o predică chiar de „virtutea rușinii”! Și Aristotel – iar mai apoi și Sf. Toma de Aquino, comentându-l – vorbea pozitiv despre rușine, chiar dacă o vedea într-un fel indispensabilă doar tinerilor, căci „ei trăiesc după patimi și de aceea comit multe erori, dar sunt ținuți în frâu de rușine”. Cine își analizează sincer viața va descoperi că la acest capitol este mereu tânăr, indiferent de ce spune cartea de identitate.

Rușinea este, așadar, o reacție normală la săvârșirea unei greșeli – față de Dumnezeu, față de semeni, chiar și față de propria persoană. Este semnalul de alarmă tras de conștiință, însăși dovada că nu ne este anesteziat simțul moral. Încearcă să o privești în această perspectivă. Să revenim la plita fierbinte: dacă o atingem, durerea ne face să luăm imediat mâna de pe ea, căci ne-ar face rău. Similar, rușinea (ante-păcat) trebuie să ne facă imediat să ne îndepărtăm de rău; dacă nu a reușit, și ne-am „ars” cu răul, atunci rușinea (post-păcat) trebuie să ne propulseze spre o unică destinație: Spovada.

APROFUNDARE:

  1. Cum am putea lupta împotriva anestezierii rușinii promovată de mass-media în special și de societate în general?
  2. Ce practici ne-ar putea ajuta să dezvoltăm în noi „virtutea rușinii”?
  3. Din experiența ta, ce se întâmplă cu rușinea după ce ne-am spovedit?

Textul din această pagină este preluat din cartea "99 de întrebări și răspunsuri despre Spovadă". Pentru mai multe informații despre carte, dați click pe coperta alăturată.