Pașii la Spovadă
imagini de descărcatImaginea se găsește în original pe un blog spaniol. A fost luată, curățită de textul original și pus un text în limba română. Dacă cineva dorește să pună altcumva textele, am inclus și variantele fără text. Varianta color poate fi utilă la o lecție despre pașii Spovezii, pe când varianta alb-negru poate fi – pentru aceeași lecție – tipărită și colorată de copii.
Imaginea alăturată a fost redesenată după o idee găsită pe situl Diecezei de Denver din Statele Unite ale Americii. Desenul a fost realizat vectorial, astfel că există şi varianta SVG pentru editări ulterioare. Imaginea surprinde prin feţe sugestive cei cinci paşi ai Spovezii. Există suplimentar un „tapet” color cu aceşti paşi. De asemenea am inclus imaginea într-o fişă simplă (A5, deci sunt două într-un A4) care se poate folosi cu copiii pentru a se vedea dacă au reţinut paşii: au imaginea, ei trebuie să scrie paşii. Imaginea poate fi dată, desigur, şi spre colorat.