Sf. Faustina despre confesori și penitenți

112. Câteva cuvinte despre spovadă şi confesori. Este doar amintirea a ceea ce am simţit şi am trăit în sufletul meu. Sunt trei lucruri care împiedică sufletul să tragă foloase din spovadă în aceste momente excepţionale.

Primul lucru: confesorul să cunoască prea puţin căile extraordinare şi să manifeste uimire atunci când sufletul îi dezvăluie marile mistere pe care Dumnezeu le săvârşeşte în el. Această uimire deja sperie un suflet sensibil, care îşi dă seama că acel confesor ezită să-şi spună părerea; iar sufletul, dacă observă asta, nu se linişteşte, ci are şi mai multe îndoieli după spovadă decât înainte, căci simte că acel confesor se străduieşte să-l liniştească, dar că nici el însuşi nu e sigur. Sau, aşa cum mi s-a întâmplat mie, confesorul, neputând să pătrundă unele din tainele sufletului, refuză să-i asculte mărturisirea, manifestă un fel de teamă când acest suflet se apropie de confesional. În aceste condiţii, cum poate sufletul să găsească alinare în confesional, când el este sensibil la fiecare cuvânt al preotului? După părerea mea, în aceste momente ale unor vizite Dumnezeieşti speciale în suflet, confesorul, dacă nu îl înţelege, ar trebui să-i indice un alt confesor experimentat şi luminat, sau chiar să caute el însuşi lumina, pentru a-i da sufletului lucrul de care are nevoie, dar nu să-i refuze, de-a dreptul, spovada, căci, procedând aşa, îl expune unui mare pericol, şi sufletul poate să se abată de la calea pe care Dumnezeu voia să-l vadă pornit. Este un lucru foarte important, căci am trecut eu însămi prin asta şi începusem deja să şovăi, în pofida darurilor speciale ale lui Dumnezeu; şi, cu toate că numai Dumnezeu mă liniştea, am dorit întotdeauna să am girul Bisericii.

(52) Al doilea lucru: confesorul să nu-ţi permită să te exprimi cu toată sinceritatea, să-şi manifeste nerăbdarea. Atunci sufletul tace şi nu spune tot, iar aceasta nu-i este de folos; sufletului îi este încă şi mai puţin de folos dacă se întâmplă ca acel confesor să înceapă să-l pună la încercare, fără să-l cunoască, căci atunci, în loc să-l ajute, îi face rău. Căci el ştie că acel confesor nu-l cunoaşte, pentru că nu i-a permis să se dezvăluie în întregime cu privire la haruri şi la nimicnicia sa. Încercarea nu este, deci, adecvată. Eu am fost supusă la nişte încercări care m-au făcut să râd. Aş exprima mai bine aceasta prin următoarele cuvinte: confesorul este doctorul sufletului, dar cum poate doctorul să dea medicamentul potrivit, dacă nu cunoaşte boala? Niciodată. Căci, ori medicamentul nu va produce efectul dorit, ori va fi prea puternic, şi atunci va înrăutăţi boala, sau uneori, Dumnezeu să-l ferească, îi va provoca chiar moartea. Spun asta din experienţă, fiindcă în anumite cazuri numai Domnul mă oprea.

Al treilea lucru: se întâmplă, de asemenea, ca un confesor să nu dea atenţie lucrurilor mărunte. Or, nu există lucruri mărunte în viaţa spirituală. Câteodată, un amănunt, în aparenţă nesemnificativ, scoate la iveală un lucru de mare importanţă, iar pentru confesor este un fascicul de lumină pentru a cunoaşte sufletul. Lucrurile cele mai mărunte ascund multe nuanţe duhovniceşti.

Dacă aruncăm cărămizile mici, nu se va înălţa niciodată un edificiu măreţ. Dumnezeu aşteaptă de la un anumit suflet o mare puritate, şi atunci îi dă o cunoaştere mai profundă a mizeriei sale. Luminat de lumina de sus, el recunoaşte mai bine ceea ce îi place lui Dumnezeu şi ceea ce Îi displace. Păcatul depinde de cunoaşterea şi de lumina sufletului, la fel şi imperfecţiunile, deşi el ştie că ceea ce ţine în mod strict de sacramentul spovezii este păcatul – dar aceste lucruri mărunte sunt de o mare importanţă când tinzi spre sfinţenie, iar confesorul nu poate să le dispreţuiască. Răbdarea şi blândeţea confesorului deschid calea celor mai adânci taine ale sufletului. Ca de la sine, sufletul i se dezvăluie în profunzime, şi se simte mai puternic şi mai rezistent, luptă cu mai mult curaj şi se străduieşte să o facă mai bine, căci ştie că trebuie să dea socoteală despre asta.

(53) Aş mai menţiona încă un lucru referitor la confesor. El trebuie să pună sufletul la încercare, să-l sondeze, să-l verifice pentru a şti dacă are de-a face cu paie, cu fier sau cu aur curat. Aceste trei categorii de suflete au nevoie de încercări diferite. Confesorul trebuie, şi aceasta neapărat, să-şi formeze o părere clară despre fiecare, pentru a şti ce pot ele să suporte în anumite momente, în anumite împrejurări, în anumite cazuri. Cât despre mine, mai târziu, după multe încercări, atunci când vedeam că nu eram înţeleasă, nu-mi mai dezvăluiam sufletul şi nu-i mai tulburam pacea. Dar aceasta n-a avut loc decât începând din momentul în care toate aceste haruri au fost supuse judecăţii unui confesor înţelept, instruit şi experimentat. Acum ştiu cum trebuie să mă comport în anumite cazuri.

113. Şi din nou aş vrea să adaug trei cuvinte pentru sufletul care doreşte cu hotărâre să tindă spre sfinţenie şi să aducă roade, adică să aibă un profit din spovadă.

Primul – sinceritate şi francheţe absolută. Nici cel mai sfânt şi mai înţelept dintre confesori nu poate sili un suflet pentru a-i induce cu forţa ceea ce vrea el pentru acesta, dacă sufletul nu este nici sincer, nici deschis. Sufletul care nu este sincer şi care se ascunde, se expune unor mari pericole în viaţa sa spirituală, şi nici Isus Însuşi nu se va dărui într-un mod mai profund sufletului respectiv, căci El ştie că acesta nu va profita de aceste haruri speciale.

Al doilea cuvânt – umilinţă. Sufletul nu profită aşa cum trebuie de sacramentul spovezii, dacă nu este umil. Orgoliul îl ţine în întuneric. El nu ştie şi nu vrea să pătrundă cu precizie până în fundul mizeriei sale, ci se camuflează şi evită tot ceea ce l-ar putea vindeca.

Al treilea cuvânt – ascultare. Sufletul neascultător nu va obţine nicio victorie, chiar dacă Isus Însuşi l-ar spovedi în mod direct. Nici cel mai experimentat dintre confesori nu va ajuta cu nimic acest suflet. Sufletul neascultător se expune unor mari primejdii şi nu va progresa în perfecţiune, nici nu va reuşi în viaţa spirituală. Dumnezeu copleşeşte foarte generos sufletul cu harurile Sale, dar numai sufletul ascultător.

Autor: Sf. Faustina Kowalska
Titlu: Mic Jurnal
Editura: ARCB 2015